În contextul evenimentelor de la 1848 se înscriu şi acţiunile revoluţionarilor din fostul judeţ Slam Râmnic, activitatea comisarilor de propagandă alimentând aici un climat propice revoluţiei. Între aceştia s-au remarcat cărmuitorul judeţului, Scarlat Turnavitu, Mihalache Zăgănescu şi Sotirache Ţăranu. Ei au mers prin sate şi au explicat punctele programului revoluţiei (Proclamaţia de la Izlaz) şi au combătut zvonurile care-i făceau pe mulţi neîncrezători. Interesantă însă este şi informaţia din 1847, referitoare la „neorânduielile ce s-au ivit la clubul din oraşul Slam Rămnic de către unii din boierii moldoveni”, ceea ce poate să însemne că boieri cu idei revoluţionare de peste Milcov-, ştiut fiind că evenimentele din anul 1848 au început în Moldova-, agitau spiritele la Râmnicu Sărat.

După evenimentele de la Iaşi, în aprilie 1848 s-au refugiat la Focşanii Munteni doi revoluţionari moldoveni, G. Simion şi G. Balş, starostele ţinutului Putna intervenind la ocârmuitorul judeţului Slam Râmnic spre a-i fi predaţi. Având sprijinul tacit al consulului englez şi la solicitarea expresă a soţiei sale şi a căpitanului Nicolae Şonţu, prezidentul magistratului oraşului Focşanii Munteni, ocârmuitorul i-a făcut scăpaţi pe cei doi, care se vor refugia la Brăila. La 21 iunie, la reşedinţa judeţului a avut loc o manifestaţie populară de amploare care a marcat ziua revoluţiei de la 11 iunie, cu ecou în ţinuturile moldave din vecinătate, manifestaţie organizată de Nicolae Şonţu, faptă ce i s-a imputat de „Comisia pentru cercetarea celor amestecaţi în fapte revoluţionare”.

La 13 iunie 1848, ministrul din Lăuntru (de Interne, n.n.), Nicolae Golescu, a numit, prin ordinul nr. 3035, cărmuitor la Râmnicu Sărat pe Scarlat S. Filipescu, indicându-i: „Să te grăbeşti a pleca la postul ce ţi se încredinţează şi, spre a ţine liniştea şi buna orânduială, să întăreşti îndată gvardia naţională” (iniţial cu 75 de membri). Totodată, i s-a cerut să cerceteze activitatea celor aflaţi în diferite funcţii şi să-i îndepărteze pe cei care se opuneau programului revoluţiei. O situaţie mai puţin cunoscută este numirea, prin ordinul nr. 3606/28 iunie 1848, ca administrator al districtului Slam Râmnic a lui I. C. Brătianu, soluţie care ar fi permis luarea unor măsuri ferme în acest district de la graniţa Munteniei cu Moldova. Nu a apucat să plece la post, deoarece a trebuit să dejoace un al doilea complot al elementelor reacţionare. De altfel, un raport din 30 iulie 1848 făcea referiri la relaţiile nu tocmai cordiale cu autorităţile din ţinutul vecin al Putnei.

La 3 iulie 1848 a fost numit administrator al districtului Scarlat Turnavitu care, la 23 iulie, raporta ministrului că „pe cei ce i-am socotit împotrivitori noilor instituţii i-am şi îndepărtat din slujbă”, singurul rămas în funcţie fiind Costache Perieţeanu, subadministrator la plasa Rămnicului de Sus, „căruia nu i s-au putut da asemenea bănuială”. La plasa Râmnicului de Jos, în componenţa căreia intra şi tărgul Râmnicului, în locul lui Oprişan Rădulescu a fost numit Costache Cotescu, proprietar la Coteşti. Luându-şi în primire postul, acesta a raportat ocârmuirii că a găsit la sediul ­sub­administraţiei un căprar (caporal, n.r.) şi doi dorobanţi, alţi patru fiind luaţi de ajutorul fostului administrator, Iorgulescu, care era plecat la Răduceşti. Pe raportul către minister s-a pus rezoluţia „Numitul să se ridice îndată cu mijloace ecsecutive şi prin ecsecuţie”, iar în caz de nesupunere să fie trimis sub pază la minister. Totodată, în septembrie 1848, ministerul a comunicat administratorului de Slam Rămnic că aprobă numirea noilor funcţionari, cu obligaţia ca acesta să se asigure „de la dânşii prin chezăşii destoinice”. Amintim şi vizita la Focşanii Munteni a lui Nicolae Bălcescu, care a socotit necesar să se informeze despre prezenţa trupelor ruseşti în Moldova, dar şi pentru a cunoaşte realităţile din judeţ.

Reprezentantul clăcaşilor râmniceni în Comisia Proprietăţii, Neagu Benescu, a susţinut aplicarea punctului 13 din programul revoluţionar – „emanciparea clăcaşilor ce se fac proprietari prin despăgubire” – aliindu-se reprezentantului Buzăului, Iordache Buga, şi combătând ideea marilor proprietari cum că sătenii vor lăsa pământul nelucrat, replicând că  „Ţara, în faţa cotropitorilor, a fost apărată de lucrătorii de pământ cu sabia zmereniei şi cu sudoarea frunţii”.

La 13 septembrie 1848, Scarlat Turnavitu, împreună cu o mulţime de săteni, a protestat împotriva prezenţei trupelor ruseşti intervenţioniste, despre a cărei sosire iminentă a fost anunţat printr-o circulară a Guvernului Provizoriu. Ei s-au postat în latul drumului şi au încercat să-i împiedice să intre în Muntenia. Ocârmuitorul şi sătenii care-l însoţeau, în frunte cu preoţii cu evangheliile în mână, au fost bătuţi şi arestaţi. Judecat de către „Comisia pentru cercetarea celor amestecaţi în fapte revoluţionare”, Scarlat Turnavitu a fost învinovăţit de „faptă criminală, necinstitoare şi răzvrătitoare şi complicat în revoluţie în mare grad”. La 5 mai 1849 a fost condamnat la „munca Giurgiului  (muncă silnică în temniţa de la Giurgiu, n.r.) pe soroc de 6 ani”.  În actul de acuzare se mai menţiona că „a îndeplinit toate cererile acelui guvern revoluţionar în care intră negreşit şi arderea Regulamentului (Organic, n.r.) ce s-au săvărşit în oraşul Râmnicu Sărat”.

Listele negre

Costache Zamfirescu, sub­ocârmuitorul plăşii Marginea de Sus, implicat în acţiunile organizate în sprijinul revoluţiei, pentru a scăpa de arestare s-a refugiat la Brăila. I s-a dat de urmă şi a fost inclus în lista cu revoluţionarii din judeţul vecin întocmită la 22 octombrie 1848, în dreptul numelui său menţionându-se: „Se vede fugit la Brăila”. Din documentele întocmite de „Comisia pentru cercetarea celor amestecaţi în fapte revoluţionare” (numită prin decretul din 18 noiembrie 1848 al caimacamului C. Cantacuzino, şi-a început activitatea de la 21 noiembrie) reiese că în judeţ au fost şapte comisari de propagandă care au mers prin sate pentru a explica punctele programului revoluţionar, în special cel de al treisprezecelea, care se referea la împroprietărirea clăcaşilor prin despăgubirea proprietarilor. Aceştia au fost: ierodiaconul Chesarie, Gheorghe Pavlu, ­Gheo­rghe Mavrodulu, Ştefan Barbu, ieromonahul Eugenie, diaconul Iosif şi Ion Amărăscu. Totodată, prin grija lui A. Borănescu, noul ocârmuitor, Scarlat Iarca (1804-1865), preşedintele Tribunalului, şi A. Alexandrescu, s-a întocmit o listă cu 115 nume din totalul de 271 revoluţionari (între care 57 de săteni şi 39 orăşeni), „persoane bănuite de tulburarea  liniştei obşteşti”. În fruntea listei erau Scarlat Turnavitu, profesor la Buzău înainte de revoluţie, fost cârmuitor al judeţului, Nicolae Şonţu, fost prezident al magistratului din Focşanii Munteni (primar) şi căpitan al gărzii naţionale, fiul adoptiv al serdarului Gh. Şonţu, Costache Mihăescu (Lelişor), subocârmuitor la plasa Râmnicului de Jos, care „avea misia pentru tulburarea liniştei obşteşti”, Mihalache Zăgănescu, subocârmuitor la plasa Oraşul (includea şi reşedinţa judeţului de la Focşanii Munteni), acesta „făcând însuşi propagandă şi spion al guvernului revoluţionar”, Dimitrie Perieţeanu (1792-1848), fiul şetrarului Vlad Perieţeanu din Grebănu, căpitan de panduri, care „au primit în casă la el pe polonezii revoluţionari arestaţi” (între 70 şi 113, potrivit mai multor surse documentare), Sotir (Sotirache) Ţăranu, prezidentul Comisiei târgului Râmnic, care „lua parte la toate mişcările revoluţionare”, Serafim Untea din Bisoca, căpitan în garda naţională, Costache Antonescu, care „făcea multe neorănduieli şi se preumbla prin sate ca propagand”, Ghiţă Pănescu din Costienii de Jos, care „răzvrătea pe lăcuitori pentru primirea constituţiei”, Dimitrie Ion din Râmnicu Sărat, care în vremea revoluţiei era înscris la panduri şi „era înclinat cu Sotirache Ţăranu, cunoscut ca cel mai înfocat revoluţionar şi îndemna pe lăcuitori la nesupunere”, Dumitrache Gherteleacă din Râmnic, administrator de moşie, „înscris printre pandurii parucicului Perieţeanu”, Ion Tudor din Pleşeşti, „propagand la plasa Râmnicului de Jos”, Grigore Dragoş, fost căpitan de panduri, Ilie Grebănuş, care „pe vremea revoluţii tulbura liniştea obştii”, Constantin şi Trandafir Lungu din Costienii de Jos şi Vasile Guţoi din Costienii Mari, Popa Ioan şi Stoica Dediu din Odaia Topliceanu (Zoiţa), Nicolae Gheorghiţă, Stancu Lepădat, Tudor Pahonţu, Marin Dedu mocanul, Ion Popa, Radu Mavrodin, ­Gheo­rghe Berbescu, Mihai Tobeară, primarul din Tătărani.

De asemenea, mai mulţi locuitori din mahalalele Vatra Târgului şi Pităreasca şi din satele Bălţaţi (Vasile Mangola), Boldu (Constantin zis şi Costache Baciu, Dumitru Udrea, Lazăr Gheorghiţă şi Nicolae Florea), Rubla (Vasile Vunga, Stan Dochia), Mărgăriteşti, Pitulaţi, Tigoiu (Ion candidatul, Stoica Militaru, Nicolae Ursu, Dinu Borcăianu, Dumitru Dragulin), Mărgăriteşti, Răduceşti, Olăreni, Coteşti (Grigore candidatul), Gugeşti (Grigore Pariciuc) şi Jideni au fost trecuţi în liste cu menţiunea de „înscris la panduri” sau „tulburăror al liniştii publice”.

Au mai fost cercetaţi dulgherul Simeon din Măxineni, „propagant la revoluţie”, poliţaiul Costache Şonţu, fiul slugerului Ioniţă Şonţu, Alecu Lăzărescu, fost subadministrator la plasa Râmnicul de Sus, Costache Tătăranu de la plasa Grădiştea, Costache Cotescu de la plaiul Râmnic, Costache Gheorghiade de la plasa Marginea de Jos, Manolache cizmarul din Focşanii Munteni, monahul Chesarie de la mănăstirea Măxineni, fiul preotului Radu din Focşani, ce a venit la Focşanii Munteni, „cu misie de propagant şi  au invitat mai tare decăt alţii pe norod la neorănduială”.

Au mai fost arestaţi protopopul Costache Ananescu, Ioan din Ştiubei, psaltul Constantin de la Râmnic, ierodiaconul Irinarh. Din Focşanii Munteni au fost închişi Panait Blidărescu, Ştefan Mărculescu, măcelarul Nicolae Costache, Ioniţă Făgă­răşanu, Radu Bonjescu, Duţă Argintaru, Petreche, fiul covrigăriţei Bălaşa, Vasile Chiciuc, bulgarul Hagi Nenciuc, Iane Lungu, Gheorghe Boiangiu, Tudorache Alexandrescu, pentru că „s-au arătat turburători oridinii publice”.

Gheorghe Ancuţa din Urleşti „a ridicat steagul revoluţiei pe casa lui şi l-a ţinut până la intrarea armatelor”, fiind şi căpitan în Garda naţională, ca şi Negoiţă Strămbu din Biceştii de Sus şi Gheorghe Iane din Dumitreştii de Sus. Tot pentru că au făcut parte din garda naţională au fost acuzaţi şi Radu Sab din Lăstuni, Radu Dinulescu şi Ioniţă Sufletrece din Dumitreştii de Jos. Despre Constantin psaltul din Râmnic se menţiona că a venit din judeţul Buzău de 30 de ani şi că se ocupa cu negoţul. În timpul revoluţiei „a fost îndemnător şi către alţii, a îmbrăţişat Constituţia”.

DISTRIBUIȚI