Economic

140.000 lei amenzi pentru 14 angajatori prinși  cu angajați fără forme legale

Firmele care folosesc lucrători la negru riscă amenzi de 20.000 de lei şi chiar să le fie sistată activitatea, iar pedeapsa aplicabilă angajatorilor poate fi, în anumite cazuri, închisoarea. Inspectoratul Teritorial de Muncă Buzău nu a luat până acum măsura închiderii vreunui agent economic pentru munca la negru și nici nu și-a propus să facă acest lucru, dar acțiunile de descurajare a acestei practici continuă și la fel și sancțiunile.  În cursul lunii februarie, inspectorii de muncă au identificat 14 agenți economici care nu au încheiat controale individuale de muncă sau nu aveau transmise elementele contractelor individuale de muncă în registrul general de evidența salariaților în ziua anterioară începerii activității. În această situație s-au aflat nu mai puțin de 14 angajatori la care inspectorii de muncă au identificat 19 lucrători fără forme legale.

Pentru că activitatea inspectorilor de muncă nu este de natură să descurajeze activitatea economică ci, dimpotrivă, să se asigure că toți agenții economici își desfășoară activitatea în aceleași condiții prevăzute de lege, ei au aplicat cinci amenzi în valoare de 140.000 lei și au dat și nouă avertismente stabilind și termene pentru remedierea situației.

Numărul agenților economici verificați în februarie a fost însă mult mai mare. Mai exact, inspectorii de muncă au făcut verificări la 102 agenți economici și, pe lângă lucrători fără forme legale au identificat și alte probleme precum nerespectarea timpului de muncă și de odihnă și alte neconformități cu prevederile legale în vigoare motiv pentru care au aplicat în total 23 de sancțiuni contravenționale și amenzi în valoare de 144.500 lei. De asemenea, inspectorii de muncă au dispus și 233 măsuri cu termene precise de realizare pentru remedierea neconformităților constatate de inspectorii de muncă.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker